Cum reduci ridurile din jurul gurii cu serul InstanTENSE Plus

Cum reduci ridurile din jurul gurii cu serul InstanTENSE Plus

În articolele anterioare am vorbit mult despre cum poți reduce ridurile din jurul ochilor. Nu am vorbit însă prea mult despre ridurile fine din jurul gurii, deși este o temă importantă pentru multe femei. Mulți cred că nu se poate face nimic și apelează la chirurgul plastician pentru umplere. Dar există și o soluție mai naturală! Iată la ce să fii atentă ca să eviti apariția prematură a ridurilor din jurul gurii și ce poți face dacă au apărut deja.

Ridurile din jurul gurii pot apărea devreme

Ridurile din jurul gurii pot deveni vizibile cu mult înainte de vârsta la care scade producția de colagen. Ne mișcăm gura mult mai des decât ochii: mâncăm, bem, vorbim, zâmbim, râdem. Zona este așadar foarte solicitată, practic mereu în mișcare. La fel de mult contează radiațiile UV, deshidratarea și chiar folosirea unor creme nepotrivite.

Fumatul influențează mult ridurile din jurul gurii

Știm cât de dăunător este fumatul pentru sănătate și pentru piele. Probabil ai văzut imagini cu gemeni dintre care unul fumează de ani de zile, iar celălalt nu: cel care nu fumează arată mult mai tânăr și are mai puține riduri. În plus, când fumezi, țuguiești continuu buzele; de câte ori pe zi, ani și decenii la rând – nu e de mirare că aceste riduri se adâncesc treptat.

Ce poți face?

  • Dacă fumezi, încearcă să te lași: îți faci rău nu doar organismului, ci și pielii.
  • Bea multă apă! Nu putem sublinia suficient cât este de important.
  • Folosește protecție solară cu factor mare: astfel întârzii apariția ridurilor fine nu doar în jurul gurii, ci și în jurul ochilor.

Dacă vrei să fii sigură, folosește și serul InstanTENSE Plus

Serul InstanTENSE Plus conține ingrediente active care acționează eficient nu doar asupra ridurilor din jurul ochilor, ci și asupra ridurilor fine din jurul gurii. Peptida Argirelox™ umple ridurile și are efect tensor, iar hialuronatul de sodiu hidratează foarte bine pielea datorită greutății moleculare mari. Studiile clinice independente au arătat că folosirea regulată poate aduce rezultate de durată.

Dacă te-am convins, comandă serul InstanTENSE Plus, cu garanție de returnare a banilor de 30 de zile!